« 4. Mărturisirea şi Pocăinţa - (Materiale pentru cele 10 zile) - 2. Mai adânc, mai aproape, mai înalt - (Tematici pentru cele 10 zile) - »

3. Iertarea - (Tematici pentru cele 10 zile) -

Posted by: csioucs | Fri, Jun 29, 2007 3:05 pm | Tag(s): Translations, Romanian | Permalink |

Mat 6:14-15 – Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Ioan 13:35 – Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.

Iubiţi-vă unii pe alţii.
Egoismul şi mândria împiedică iubirea curată care ne uneşte în spirit cu Isus Hristos. Dacă această iubire este cultivată cu adevărat, mărginitul se va combina cu mărginitul şi toţi se vor centra în Nemărginit. Omenescul se va uni cu omenescul şi astfel se vor lega cu toţii de Iubirea Nemărginită. Dragostea sfinţită a unuia pentru celălat este sacră. În această mare lucrare creştină, iubirea dintre unii şi alţii – mult mai înaltă, mai constantă, mai manierată, mai neegoistă, decât a fost văzută în trecut – întreţine delicateţea creştină, binefacerea şi amabilitatea creştină, şi înveleşte frăţia umană cu îmbrăţişarea lui Dumnezeu, recunoscând demnitatea cu care Dumnezeu a înzestrat drepturile omului. Creştinii trebuie să dezvolte mereu această demnitate spre onoarea şi slava lui Dumnezeu. - 5BC 1140.6
Unicul Fiu al lui Dumnezeu a recunoscut nobleţea fiinţei umane prin faptul că a luat asupra lui natura omenească şi a murit în folosul neamului omenesc, mărturisind de-alungul secolelor că “atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară ci să aibă viaţa veşnică.” - Letter 10, 1897 {5BC 1141.1}

Cea mai mare amăgire.

– Adevărata sfinţire îi uneşte pe credincioşi cu Hristos şi pe unii cu alţii în relaţii de simpatie grijulie. Această unire face să curgă continuu în inimă torente bogate de iubire asemănătoare cu aceea a lui Hristos, care se manifestă apoi în dragostea dintre unii şi alţii. Calităţile pe care este esenţial să le posede toţi, sunt acelea marcate de către plinătatea carcaterului lui Hristos – dragostea Sa, răbdarea Sa, altruismul şi bunătatea Lui.

Este cea mai mare şi o fatală amăgire să crezi că un om poate avea credinţă ca să moştenească viaţa veşnică, fără să posede în acelaş timp şi o iubire pentru fraţii săi, asemănătoare cu aceea a lui Hristos. Cel care iubeşte pe Dumnezeu şi pe aproapele său este umplut cu lumină şi dragoste. Dumnezeu este în el şi peste tot în jurul lui. Creştinii îi iubesc pe cei din jurul lor ca fiind suflete preţionase pentru care a murit Hristos. Nu există un adevărat creştin fără iubire; pentru că “Dumnezeu este iubire”, “şi prin aceasta ştim că Îl cunoaştem, dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: Îl cunosc şi nu păzeşte poruncile Lui, este un mincinos, şi adevărul nu este în el. 1 Ioan 2:3.4 - 5BC 1141
Apostolul Petru a venit la Domnul Hristos cu întrebarea: “Doamne, de câte ori să iert pe fratele meu, când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Rabinii limitau acordarea iertării până la trei ori. Apostolul Petru, îndeplinind - după părerea lui - învăţătura Domnului Hristos, a gândit să extindă acordarea iertării până la “şapte ori” numărul desăvârşirii. Dar Domnul Hristos ne-a învăţat că nu trebuie să obosim iertând. “Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.” - COL 243
Iată motivul în baza căruia noi ar trebui să exercităm milă faţă de cei păcătoşi ca şi noi. “Dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.” 1 Ioan 4,11. “Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.” Matei 10,8. - COL 245
În parabolă, când datornicul s-a rugat să fie păsuit, cu promisiunea: “Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti”, sentinţa a fost revocată, întreaga datorie a fost iertată şi imediat, i s-a oferit ocazia ca să urmeze şi el exemplul stăpânului său care l-a iertat. Ieşind de la împărat, el a întâlnit pe un tovarăş al său de slujbă, care îi datora o mică sumă de bani. Lui i se iertase o datorie de zece mii de talanţi; datornicul său îi datora numai o sută de lei. Dar el, care a fost tratat cu atâta milă, s-a comportat cu tovarăşul său de lucru într-un mod cu totul diferit. Datornicul său a făcut un apel identic cu acela pe care el personal l-a adresat împăratului, dar fără un rezultat asemănător. El, care fusese de curând iertat, n-a avut o inimă plină de milă şi iertare. Mila ce i-a fost acordată el n-a dat-o pe faţă în comportamentul său cu tovarăşul lui de lucru. El n-a răspuns rugăminţii ce i-a fost adresată de a fi îndurător. Mica sumă de bani ce-i era datorată, era tot ceea ce avea în minte acest slujitor nerecunoscător. El pretindea tot ceea ce gândea el că i se cuvine, şi a adus la îndeplinire o sentinţă asemănătoare aceleia care, în mod aşa de binevoitor, fusese anulată în dreptul său. - COL 245
Cât de mulţi, astăzi, dau pe faţă un spirit asemănător. Când datornicul a cerut stăpânului său milă, el n-avea simţământul real al enormei lui datorii. El nu a înţeles starea lui disperată. El spera să găsească singur o cale de scăpare. “Mai îngăduieşte-mă, şi-ţi voi plăti”, spunea el. Tot astfel, sunt foarte mulţi aceia care nădăjduiesc ca prin propriile lor fapte să capete favoarea lui Dumnezeu. Ei nu-şi dau seama de starea lor deznădăjduită.
Ei nu acceptă harul lui Dumnezeu, ca un dar, fără de plată, ci încearcă să clădească pe îndreptăţirea de sine. Inimile lor nu se zdrobesc şi nici nu se umilesc din cauza păcatului, iar faţă de alţii sunt severi şi neiertători. Comparate cu păcatele fraţilor lor săvârşite faţă de ei, propriile lor păcate împotriva lui Dumnezeu, sunt ca zece mii de talanţi, faţă de o sută de lei - aproximativ unu, faţă de un milion; şi totuşi, ei îndrăznesc să fie neiertători…
Cel care refuză să ierte leapădă propria sa nădejde de a fi iertat. – COL 245-246
Ioan 20:21-23 – Isus le-a zis din nou: “Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” După aceste vorbe, a suflat peste ei, şi le-a zis: “Luaţi Duh Sfânt!” Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţinea, vor fi ţinute.

Aici noi observăm că Spiritul lui Dumnezeu era deja dat când Hristos le-a reamintit despre iertare. De aceea singura cale prin care un om poate ierta aşa cum a iertat Isus este să posede umplerea cu Spiritul Sfânt! De ce nu renunţăm la amărăciune şi supărare? De ce să nu permitem chiar astăzi Spiritului Sfânt al lui Dumnezeu să intre în viaţa noastră şi să ne Elibereze de incapacitatea de a ierta pe cei care ne-au jignit sau ne-au nedreptăţit.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.