« 5. Foamea şi setea de neprihănire - (Tematici pentru cele 10 zile) - 3. Iertarea - (Tematici pentru cele 10 zile) - »

4. Mărturisirea şi Pocăinţa - (Materiale pentru cele 10 zile) -

Posted by: csioucs | Fri, Jun 29, 2007 2:54 pm | Tag(s): Translations, Romanian | Permalink |

Fapte 3:19 – Pocaiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare.

O minunată manifestare a puterii lui Dumnezeu urmează să aibă loc în biserica lui Dumnezeu, dar aceasta nu va fi primită de aceia care nu s-au umilit pe ei înşişi înaintea Domnului, şi n-au deschis uşa inimii lor prin mărturisire şi pocăinţă. – Mar. 219.1
Trebuie să fie o lucrare de reformă şi pocăinţă. Toţi să caute revărsarea Spiritului Sfânt. Aşa cum a fost în cazul ucenicilor după înălţarea la cer a lui Hristos, aceasta poate necesita câteva zile de căutare a lui Dumnezeu şi este deasemenea necesară îndepărtarea păcatului. Când poporul lui Dumnezeu este influenţat de către Spiritul Sfânt, ei vor manifesta un zel ce este în perfect acord cu cunoştinţa… Ei vor reflecta lumina dată de-a lungul anilor de către Dumnezeu. Spiritul de critică va fi îndepărtat. Plini de spiritul umilinţei, ei vor fi “cu un cuget” (Fapte 1:14), uniţi unul cu altul şi cu Hristos. – ML 58.4
Astăzi există o mare nevoie de acest fel de pocăinţă şi mărturisire, adică acelea făcute cu sinceritate şi din toată inima. Aceia care nu şi-au umilit sufletele înaintea lui Dumnezeu, recunoscând vinovăţia lor, încă nu au împlinit prima condiţie pentru a fi acceptaţi de Dumnezeu. Dacă n-am experimentat acea pocăinţă, de care nu vom ajunge să ne căim, şi dacă n-am mărturisit păcatul cu o adevărată smerire a sufletului şi cu zdrobire a sufletului, urând din toată inima nelegiuirea noastră, atunci noi n-am căutat niciodată cu adevărat iertarea păcatului; şi dacă n-am căutat aceasta niciodată, înseamnă că noi n-am găsit niciodată pacea lui Dumnezeu. Singura cauză pentru care noi n-am obţinut iertarea pentru păcatele noastre din trecut este faptul că noi nu suntem dispuşi să ne umilim inimile noastre mândre şi să ne conformăm condiţiilor cerute de Cuvântul adevărului. În privinţa aceasta ne sunt date instrucţiuni foarte clare. Mărturisirea păcatului – făcută în public sau în particular[1] – trebuie să fie sinceră şi exprimată în mod liber. Ea nu trebuie impusă păcătosului. Ea nu trebuie făcută într-un mod superficial şi nepăsător şi nici nu trebuie să fie obţinută cu sila de la aceia care n-au înţeles carcaterul respingător al păcatului. Mărturisirea care este însoţită de lacrimi şi întristare, şi care este o revărsare din adâncul inimii, doar acea mărturisire îşi găseşte calea către Dumnezeul milostivirii infinite. Psalmistul spune: “Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cel cu duhul zdrobit” - 5T 636.2

1Ioan 1:9 – Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.
2Cor 7:9-10 - Acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a adus la pocăinţă. Căci aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca să n-aveţi nici o pagubă din partea noastră.
În adevăr, când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire, şi de care cineva nu se căieşte niciodată; pe când întristarea lumii aduce moartea.
Sub inflenţa Spiritului, cuvintele de căinţă şi mărturisire se amestecau cu cântări de laudă pentru păcatele iertate… Mii au fost convertiţi într-o singură zi. - LDE 185.1

__________

[1] Adevărata mărturisire are totdeauna un caracter deosebit şi recunoaşte păcatul pe nume. Păcatele pot fi de o aşa natură încât trebuiesc mărturisite numai lui Dumnezeu; pot fi din cele ce trebuie să fie mărturisite celor cărora le-am adus vătămare, sau pot avea un caracter public şi deci va trebui să fie mărturisite public. Dar oricum ar fi mărturisirea, ea trebuie să fie categorică, bine definită şi la subiect, recunoscând pe nume păcatele de care cel greşit s-a făcut vinovat… Dacă păcătosul nu se supune puterii convingătoare a Duhului Sfânt, el rămâne aproape orb faţă de păcatul său. Atunci mărturisirea sa nu este sinceră şi nici serioasă. Pentru fiecare păcat recunoscut el prezintă o scuză, declarând că dacă n-ar fi fost anumite împrejurări, el n-ar fi făcut aceasta sau aceea pentru care este mustrat… Spiritul îndreptăţirii de sine îşi are originea în tatăl minciunii şi a fost dat pe faţă de toţi fiii şi fiicele lui Adam. Mărturisirile de acest fel nu sunt inspirate de Duhul Sfânt şi nu vor fi primite de Dumnezeu. Adevărata pocăinţă va conduce pe păcătos să-şi vadă vinovăţia şi s-o recunoască fără viclenie sau ipocrizie. – Calea către Hristos, cap. 4

_________________________________________

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.